Despre competiţie, cultură şi recompense…

Începe cu o cuşcă în care se găsesc 5 maimuţe. Agaţă de tavanul cuştii o banană, sub care fixează o scară. Nu va trece mult timp şi una din maimuţe va încerca să urce scara pentru a ajunge la banană. De îndată ce maimuţa atinge prima treaptă, udă toate maimuţele cu un jet de apă rece. După un timp, o altă maimuţă va încerca din nou să urce scara - cu acelaşi rezultat> toate maimuţele sunt stropite cu un jet de apă rece.
 Opreşte apa.
 Dacă, mai târziu, o altă maimuţă se va aventura către scară - toate celelalte vor sări să o împiedice pentru a evita duşul rece.
 Acum, îndepărtează una din maimuţe şi înlocuieşte-o cu una nouă. Ea va vedea banana şi va încerca să urce scara către ea. Văzând oroarea, celelalte maimuţe o vor ataca.
 Văzând aceasta, maimuţa va învăţa curând că dacă va mai încerca să urce scara, va fi atacată. În continuare, mai înlocuieşte una din maimuţele iniţiale cu una nouă. Noua maimuţă va încerca să urce scara şi va fi atacată. Maimuţa care a fost în aceiaşi situaţie cu puţin timp înainte va participa la atac cu entuziasm. Din nou, înlocuieşte o a treia maimuţă din grupul iniţial cu una nouă. Ea va repeta scena: se va îndrepta către scară şi va fi atacată. Deja două din cele 4 maimuţe care o atacă nu au nici cea mai mică idee despre motivul pentru care urcarea scării le-a fost interzisă sau despre motivul pentru care trebuie să atace maimuţa nou venită care încearcă acest lucru…
 După ce aţi înlocuit în acelaşi mod şi a patra şi a cincea maimuţă, veţi fi înlocuit toate membrele grupului iniţial - care avuseseră experienţa duşului cu apă rece.
 Cu toate acestea, nici o maimuţă nu se va apropia de scară. De ce?
 "Deoarece aşa am procedat noi întotdeauna."
Acesta este mecanismul de formare a politicilor unei organizaţii…
(Preluată dintr-un curs de comunicare la care am participat.)

Toate gândurile bune...

... celor care ne urmăresc! Să ne dea Dumnezeu putere în acest mijloc de Apocalipsă, când nimic nu mai este normal, când totul pare că a scăpat de sub control!
Toate gândurile noastre bune prietenilor şi celor care sunt alături de noi!
Şi cel mai important este să continuăm să credem că se mai poate schimba ceva!...

Eu la Voineasa, în vară. Poza e făcută de Ilie...

Un tânăr care vrea să ştie...

Târgu Jiu la 25 mai 2008

...pe Transfăgărăşan, în vara 2008...

Patru picioare de Mîineşti, în vară, la Păltiniş..

cuvinte...

"Oamenii te iartă dacă faci crime dar nu te iartă dacă eşti fericit."
Constantin Noica

Gânduri de Păltiniş

Duduii Norica

I.
doar carul mare zgâriindu-şi
simbolul
pe un cer fără mituri

cum iarba îşi cântă verdele
pe un mormânt cald
strângându-se lacrimi
într-un colţ
de zâmbet

şi un drum spre neant
deşi viaţă
deşi frumuseţile se numără în clipe
duduie norica
duduie norica

II.
când durerea înverzită de o natură
prea grea
prea plină pentru colţul acesta de cer
şi o cameră mică
adăpostind marele
două-trei cărţi
două-trei gânduri

şi spiritul înaintea tuturor
deşi
prea puţin
de ce

III.
şi numai o dată gândul
şi apoi un drum către un nicăieri liniştit
ademenitor
poate cândva
a fost o casă în trecătoarea cu
nume de legendă
deşi

IV.
muzica unei nopţi
la focul dinlăuntrul firii
dinlăuntrul luminii înmugurite în
amintire
scrisorile pierdute în eternităţi
mici
ca şi râsul
unui colţ de univers virgin

Păltiniş, august 1988

gânduri de păltiniş...

Muntele devine casă.
Pădurea devine casă.
Copacul devine casă.
Poate că ar trebui întrebaţi înainte dacă vor să devină casa cuiva…

…de când am cunoscut Păltinişul am avut convingerea că extraordinarii săi locuitori (fără de care ar rămâne doar una dintre nenumăratele staţiuni ale ţării) şi-au cerut voie muntelui şi pădurii. Neîndoielnic, domnul Noica şi duduia Norica au făcut-o. Pentru că altfel cum ar fi putut rămâne aici, în această deplină armonie şi înţelegere? Cum altfel s-ar mai fi legat atât de natural şi pentru totdeauna numele lor?
Unii vor gândi că e un clişeu, dar o vom spune: cei care nu au ajuns în Păltiniş, întrebaţi despre acesta, vor spune fără să clipească cele două nume.

După ce am cunoscut-o pe Norica, am înţeles că există lucruri mai presus de cele pe care le vedem în fiecare zi, că există o adâncime mult mai mare a sufletului despre care nu ştii decât atunci când vrei să o faci şi că niciodată nu poţi fi cu adevărat nefericit dacă gândul tău este acolo unde e frumos…
Apoi, tot de la Norica l-am cunoscut pe „domnul Noica” (aşa cum ea îi spune apăsat, profund, axiomatic…), poate pe celălalt Noica, prietenul lui nea Păta din Gura Râului.

Aceasta înseamnă Păltiniş!
Şi mai înseamnă o pace nefirească (arareori tulburată de vreun orăşean neadaptat încă), un cer atât de aproape care te copleşeşte cu muzica sa (dacă vrei s-o asculţi) şi pădurea – din ce în ce mai tristă – care cândva, după ce îi va trece supărarea, va povesti tot ceea ce numai ea ştie…