Cu degetul la tâmplă (II)

Sunt lucruri despre care nu ştim că există, nu le simţim. Ele fac parte din „firescul” nostru. Dar le sesizăm abia când devin absente. Exemplu (banal): oxigenul.
Apreciere în… contumacie.
La fel e cu oamenii: abia după ce mor descoperim că îi iubeam atât de mult şi că este aproape imposibil fără ei.

***
Aspiraţia către dumnezeire vine şi creşte natural, liber.
Creştin devii. Te naşti creştin pentru că te naşti din creştini. De fapt, creştin devii treptat.

***
O expresie ca „porniri animalice” este folosită total necorespunzător. Căci, de exemplu un om care comite un viol o face ca un om şi nu ca un animal! Animalele nu violează! Ele se reproduc exclusiv pentru perpetuarea speciei.
Un om care ucide o face ca om şi nu ca animal, acesta din urmă potolindu-şi foamea sau apărându-se de pericole.
În fapt, toate „pornirile animalice” ale animalelor au la bază acte/impulsuri/motivaţii pozitive. În vreme ce „pornirile animalice” ale omului sunt, de fapt „porniri umane”, adică având motivaţii – de cele mai multe ori – individuale, subiective, profund negative.

***
Cartea lui Iov – ca de altfel multe alte lucruri ale Sfintei Cărţi – cred că trebuie luată strict ca pildă: chiar dacă acesta era un credincios al lui Dumnezeu, cu o viaţă îndestulătoare şi plină de bucurii, poate că Dumnezeu îl încearcă astfel: cum se comportă un om cu condiţia lui Iov într-o situaţie în care nu a mai fost până acum? (interpretabil, într-un anumit sens, de ce această curiozitate la sugestia Satanei?...)

***
În şcoală, limbile străine se învaţă, în general, greu. Se întâmplă, însă ca oamenii să plece – din diverse motive – în străinătate, după ce au terminat şcoala sau elevi fiind. Acolo reuşesc să facă faţă, învăţând în scurt timp limba (chiar nu cred să existe care să fi avut probleme din cauza limbii ţării în care a plecat!...)
De ce acest aparent paradox?
Simplu: sunt nevoiţi! Nu au alternativă! Acolo nu primesc notă, ci dau un examen mult mai greu decât oricare altul de aici: supravieţuirea!
Iată un alt exemplu în care este vorba despre comunicare. Poţi să mori dacă nu comunici (şi nu doar de foame!)…

***
Poezia nu este icoana, este cuiul, peretele pe care este aşezată!
Aşadar, o chestiune profund subiectivă, deci reală.
Nu contează ce a simţit poetul, ce a gândit poetul sau ce a vrut să spună. Contează ce simt eu. Iar eu simt!

Publicat în "Observator de Olt".