Cu degetul la tâmplă (I)

Singurătatea se construieşte neştiută, fără proiecte, fără cărămizi sau muncitori, fără schele şi macarale. Creşte încet, ca o iederă… Brodează pe trup hărţi necunoscute, colorate în toate felurile, când mai mari, când mai mici. Drumuri, nenumărate drumuri care nu duc nicăieri. Deşi uneori soarele pare că plănuieşte ceva, parcă îl auzi chicotind, frecându-şi mâinile a nerăbdare. Dar e mult de aşteptat şi nimeni nu are atât timp. Cine e dispus să aştepte ceva ce se va întâmpla într-o bună zi, când nimeni nu va mai crede?
Singurătatea este o prelungire a fericirii, o altă faţă a ei. Când totul s-a împlinit, când totul este aşa cum ar fi trebuit să se întâmple, iedera începe să se audă încet, urcând puţin câte puţin, cu degete firave căţărându-se. Ca un şarpe, ai putea spune dar nu e şarpe. Nu, nu! Este altceva. Altceva mult mai firav şi mai simplu…

***
Când prietenii mor, mori şi tu, doar că nu de tot.
Mori puţin dar ireversibil. Ceea ce a fost moare odată cu ei!
Nimic nu mai poate fi la fel…

***
Cred că îndemnul „vegheaţi!” al Mântuitorului înseamnă – pe lângă vizibila chemare la aşteptare şi reflecţie – consumarea cum se cade a vieţii, neirosirea acesteia şi, mai ales, înţelegerea profundă a caracterului de pildă a fiecărui moment al ei!
Este foarte clar că dacă, după orice pas care are o oarecare importanţă, nu rămânem cu ceea ce trebuia învăţat din el, dacă înţelegerile trec pe lângă noi, se irosesc nebănuite sau neluate în seamă, existenţei noastre nu i-au fost definite nici ţintele şi nici rostul.
La ce bun să se întâmple pentru mine ceea ce nu ştiu că se întâmplă?
Pentru ce zbaterea fără căutarea căii spre adevăr?

***
E o mare problemă cu acel „te faci frate cu dracul până treci puntea”!
Căci, în primul rând, a te face frate cu dracul înseamnă a-ţi vinde sufletul. Simplu!
„Până treci puntea” este un fel de a spune pentru că, după nu mai poţi rămâne acelaşi, eşti altul, schimbat, fără suflet! Nu se mai poate, pur şi simplu reveni la starea iniţială. Ai gustat deja din plăcerile oferite de parteneriatul cu pricina, ţi-ai schimbat factura, obiceiurile, nu-ţi mai aparţii! Nu ai cum să te fereşti de a deveni ca el, după ce ai semnat pactul!
Este suficient (pentru condamnarea ta) doar gândul de a lega coaliţii cu cel rău, cu atât mai mult, a semna este pasul final, dincolo de care nu mai există nimic.

Este ireversibil ceea ce tocmai ai consimţit!

Publicat în "Observator de Olt"