joi, 21 februarie 2008

Despre sentimentul de cobai

Nu ştiu alţii cum sunt dar când ne gândim la sistemul nostru de învăţământ, la curriculum, la proiecte, la nivelul de pregătire al elevilor şi la entuziasmul general, vizualizăm un salt fără paraşută şi ne întrebăm: când va fi impactul cu solul şi cum va fi acesta?

Nu judecăm; nu e nici creştineşte şi, în plus, angrenaţi în sistem, ar trebui să ne judecăm şi pe noi. Căci e uşor să spui: de ce să mai strig când, oricum nu aude nimeni? Şi apoi să-ţi vezi de leafa aceea care, „e mică dar este!”.
Atitudinea aceasta profund românească, sloganul multisecular „capul plecat, sabia nu-l taie”, precum şi alte şlagăre ale timpurilor moderne: „vin ai noştri, pleacă ai noştri”, „timpul trece, leafa merge”, „pauzele lungi şi dese…”, înăspresc o stare de tensiune care generează discordie, indiferenţă, chaos…
Acolo sus, poate că nu e vorba doar de oameni nedeprinşi cu treburile şcolii. Poate că nu dezinteresul pentru un sector neproductiv este motivul îndepărtării învăţământului dintre priorităţi. Sau poate că – deşi, uneori eşti tentat să crezi acest lucru – cei care iau decizii nu îşi răzbună copilăria plină de frustrări şcolare…
Poate că altfel de interese îşi ţes plasa peste umerii noştri care rabdă de mii de ani, bombănind (eventual…) atunci când interlocutorul nu e de faţă… Poate că algoritmul are o structură logică absconsă care depăşeşte înţelegerea şi trebuinţele noastre, oricum înghesuite undeva la nivelul fiziologic şi de securitate…

Este atât de ciudat ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc, atât de dureros, că întrebările, nu numai că nu duc la răspunsuri dar nasc alte întrebări, într-o avalanşă nimicitoare…
E atâta tristeţe în jur!
Oamenii sunt obosiţi, fără vlagă, fără zâmbet… Reforma perpetuă, încercările, experimentele care se succed ca un tăvălug, sentimentul de cobai resimţit aproape ca o normalitate nefirească de către elevi şi profesorii lor, creează o complicitate tacită în şcoală, o convieţuire în captivitate care înăbuşe orice gând către pădurile virgine...

Apărut în Tribuna Învăţământului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu