Reflecţii pe malul apei…

Există oameni care plâng în timp ce râd şi care râd în timp ce plâng.
Există oameni care culeg roadele înainte de a se coace şi oameni care aruncă pietre în pomul plin.
Sunt oameni care îngăduie siluirea auzului, a graiului şi a adevărului.
Sunt oameni care îşi împletesc cunună din flori proaspete, rupte din corola de minuni a lumii.

Există oameni pentru care firescul este anormal, iar categoricul este profund interpretabil.
Există oameni care complică lucrurile simple.
Există oameni care simplifică lucrurile complicate.
Sunt oameni care abuzează de „eu am un principiu”.
Oameni care adaugă o virgulă după fiecare propoziţie.

Există oameni pentru care a fi bun înseamnă a vorbi despre asta şi despre bunătate şi despre cât de răi sunt alţii.
Există oameni care dau pentru că nu vor să rămână datori, pentru că nu vor să depindă de nimeni.
Există oameni care vorbesc atunci când nu au nimic de spus.

Sunt oameni care nu plâng niciodată, care nu îşi rostesc numele şi cărora le este teamă de trecutul lor. Atât de teamă că nu îşi întorc privirea nici în urmă nici spre propria umbră. Atât de teamă că alunecă pe lângă ziduri ca o iederă neagră, fără rădăcini şi fără roade. Atât de neagră că zidul nu pare niciodată văruit. Atât de nevăruit că ajungi să crezi că nu a fost niciodată altfel…

Apărut în Observator de Olt, nr. 98/ 2007